Autor: Prof.univ.dr. Ștefan Deaconu
Constituirea tribunalului arbitral, compunerea lui și stabilirea competenței sunt primele elemente puse în discutia părților într-un dosar arbitral.
Abordarea acestora pornește de la autonomia de voință a părților care decid asupra tuturor celor trei elemente.
Deși aparent, lucrurile par relativ simple, sunt o serie de situații care necesită o atenție sporită.
Spre exemplu, în cazul arbitrajelor cu mai multe părți (multi-party arbitration) putem avea un tribunal arbitral constituit din mai mult de trei arbitri pentru a da fiecărei părți dreptul de a-și numi arbitrul? Sau: cum se constituie tribunalul arbitral alcătuit dintr-un singur arbitru?; care este modalitatea de constituire a tribunalelor arbitrale în cazul arbitrajelor de urgență?; la ce să fie atente părțile atunci când își numesc arbitrul?; poate renunța un arbitru la misiunea sa?; în cazul cererilor de recuzare a membrilor tribunalului, cine este competent să soluționeze cererile și cum se constitutie tribunalul? ce trebuie să facă arbitrii pentru a evita posibilele conflicte de interese sau incompatibilități? în situația cererilor de intervenție sau a cererilor de conexare, cum se constituie tribunalul arbitral?
Iată deci, o serie de situații care pot naște în practică o multitudine de discuții care necesită un răspuns unitar în jurisprudența arbitrală.
Abordarea temei se va face din perspectiva acestor probleme având în vedere că justiția, în general, dar și justiția arbitrală, în mod special, ca justiție privată, trebuie să ofere părților implicate în soluționarea litigiilor lor, un serviciu de calitate bazat de legalitate, obiectivitate, echitate, transparență și predictibilitate.