Autor: Prof.univ.dr. Smaranda Angheni
Titlul acestei intervenții a fost inspirat din dorința de a argumenta autonomia dreptului comercial și a principalilor actori ai acestuia – societățile comerciale, chiar în condițiile unificării dreptului privat.
Dihotomia dreptului civil – drept comercial nu poate fi susținută doar din perspectiva Codurilor (civil și comercial) de vreme ce atât relațiile socio-economice dar, mai cu seamă, cele juridice, inclusiv a bogatei legislații specifice, ne conduc la concluzia existenței în continuare a dreptului comercial cu specificitățile sale care izvorăsc din ceea ce înseamnă ”materia comercială”.
Prin urmare, abrogarea Codului comercial, absorbția de către Codul civil actual a dispozițiilor Codului comercial în cvasitotalitatea lor nu justifică dispariția dreptului comercial.
Dreptul comercial nu a dispărut chiar dacă, legiuitorul în dorința unificării reglementărilor a renunțat la termenii ”comercial”, ”comercianți”, ”fapte, acte de comerț”.
Un exemplu semnificativ în acest sens este renunțarea la denumirea ”societăți comerciale” considerând că Legea cadru – generală în privința societăților comerciale , respectiv Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să poarte denumirea ”Legea societăților”.
Dar, Legea societăților nu stabilește raportul dintre genul proxim care este ”societăți” și diferența specifică – ”societăți comerciale”.
Dacă orice societate comercială este societate în accepțiunea generală din Codul civil, nu orice societate este și comercială. Particularitățile societăților comerciale constau în activitatea concretă a acestora, activitate care se materializează în ”fapte”, ”acte de comerț” care au ca specificitate intermedierea, interpunerea în operațiunile de schimb de mărfuri sau de alte valori, ori de prestare de servicii sau de executare de lucrări, activități cu scop speculativ în vederea obținerii de profit.
Exprimarea generică din Codul civil (art. 3 alin. 2 și 3 C.civ.) și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil prin care profesioniștii desfășoară activități de producție, comerț, prestare de servicii nu evidențiază specificitățile acestor activități dacă profesioniștii sunt comercianți, în principal, societăți comerciale.
Există activități de prestări servicii care sunt efectuate numai de comercianți, cum ar fi: contractul de agent, comision, leasing, consignație, intermediere etc. așa încât exprimarea generală ”prestări de servicii” nu surprinde particularitățile activității desfășurate de comercianți, caracterizate prin interpunere, intermediere cu scop speculativ.
De aceea denumirea ”Legea societăților” este greșită; în realitate, ceea ce reglementează acest act normativ sunt societățile comerciale în formele sale tradiționale. De altfel, reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene (Directivele, Regulamentele) sunt destinate societăților comerciale și, nicidecum, societăților în general. Cu titlu de exemplu, menționăm Directiva (UE) 2019/1151 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 în privința utilizării instrumentelor și proceselor digitale în contextul dreptului societăților comercial.
Genul proxim pentru societățile comerciale este stabilit de legiuitor în Codul civil, cap. VII Contractul de societate din Titlul IX – Diferite contacte speciale., art. 1887 C.civ. în care legiuitorul prevede: ”Prezentul capitol constituie dreptul comun în materia societăților” [alin. (1)] ca în alin. (2) al aceluiași articol să dispună ”Legea poate reglementa diferite tipuri de societăți în considerarea formei, naturii sau obiectului de activitate”.
Or, dacă dreptul comun pentru societăți este Codul civil, o lege specială intitulată ”Legea societăților” ar putea fi și o lege generală (dreptul comun) pentru diferite tipuri de societăți cum ar fi: societăți de asigurări și reasigurări, societăți de leasing, etc. și care sunt societăți comerciale atât prin formele în care se constituie (societăți pe acțiuni, societăți cu răspundere limitată) cât și prin activitatea pe care o desfășoară.
Așadar, Legea societăților nr. 31/1990 reglementează societățile comerciale și nu societățile, în general, act normativ care constituie legea generală pentru diferite tipuri de societăți comerciale, lege care se completează cu dispozițiile Codului civil.
Diferența specifică a societăților comerciale constă în comercialitatea activității desfășurate, în formele de societăți (S.N.C., S.C.S., S.A. S.R.L.), existența în toate cazurile a personalității juridice și înmatricularea în registrul comerțului.
În concluzie, considerăm că, de ”lege ferenda” se impune modificarea denumirii ”Legii societăților” în ”Legea societăților comerciale”, evidențiindu-se astfel, raportul dintre genul proxim ”societăți” și diferența specifică ”societăți comerciale”.